Niciodata nu forta, doar foloseste un ciocan mai mare...
marți, 2 august 2011
Ipocrizie
Esti ipocrit...Ai invatat sa fii asa fie de acasa, fie pe parcurs...daca nu esti, are grija viata sa te faca sa fii. Nu esti diplomat, nu posezi nici vreo eleganta innascuta. Esti doar ipocrit. Lauzi in fata ca sa injuri in spate, bei bere la 0,33l cand iesi la terasa, in timp ce acasa nu mai ai loc de pet-uri la oferta, asculti cu un ranjet fals pe fata U2 in fata colegilor, in timp ce gandul iti e la cd-ul cu Salam din masina, comanzi doar sucuri fara zahar in public, ca sa torni in tine litri de Pepsi cand nu te vede nimeni, o "arzi" eco, dar arunci gunoiul pe unde iti vine cand iesi la gratar, mananci sanatos atata timp cat te vede cineva, zilnic esti la regim, pana cand apare cea mai mica tentatie careia, bineinteles, nu-i rezisti. Dispretuiesti telenovelele pana ajungi acasa in fata televizorului, urmaresti Discovery si National Geografic doar atunci cand sunt reclame pe Taraf TV, citesti Dilema Veche doar daca Cancan-ul a murit, iar vizitele la muzeu ar fi ceva cotidian pentru tine, daca i-ai gasi acolo pe vecinii cu care o mai pui de o barfa. Ai masina de paine pentru ca, din cand in cand, ai musafiri si trebuie sa o vada, iesi in centrul istoric, nu pentru ca iti place, ci pentru ca sigur-sigur te vei intalni cu un cunoscut care va spune mai departe ca te-a vazut acolo, bei vin rosu sec pentru ca e de prost-gust in lumea ta sa bei sprit alb, nu te imbraci cum ai vrea, ci doar cum trebuie. Conduci o cutie cu roti cu gandul la masina pe care mereu ti-ai dorit-o si pe care acum ti-o poti permite, dar cu care nu te poti afisa. Iti faci concediul in Antalya la all-inclusive doar pentru ca nu vrei sa fii singurul dintre toti care nu a fost inca acolo. Te imbraci de la mall, nu pentru ca vrei, ci pentru ca in mintea altora asa trebuie. Zambesti cand ai vrea sa plangi, taci cand ai vrea sa tipi, accepti cand ai vrea sa ripostezi, pierzi cand ti-ar fi atat de usor sa castigi, nu te revolti atunci cand toate celulele din tine urla sa o faci...Toate astea pentru ce? Crezi ca daca ai fi tu, cel adevarat, ai avea ceva de pierdut? Crezi ca undeva in tine gasesti curajul sa fii cel adevarat? Si daca da, ai de gand sa o faci vreodata?
Etichete:
Falsitate.,
ipocriti,
ipocrizie,
Lasitate,
oameni falsi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu